Supraviețuitorii din Forțele Navale de la atacul asupra Pearl Harbor din 1941 au avut povești terifiante pe care le-au povestit despre cum este să fii prins în subsolul navei, în timp ce aceasta se scufundă. Prins între pereții etanși, oxigenul în continuă scădere și privirea nivelului apei crescând, în interior. Unii au reușit să scape, dar foarte mulți nu au putut.
Ai multe vești proaste care vin dintr-o dată peste tine? „Mântuieşte-mă, Dumnezeule, căci apele mi-au ajuns până la gât!” (Psalmi 69:1). Dumnezeu trebuie să permită toate aceste lucruri cu un scop. Haide să ne lăsăm agenda deoparte pentru un minut și să ne-o imaginăm pe cea pe care o are Dumnezeu.
Mulți dintre marinarii salvați la Pearl Harbor nu au fost eliberații din propriile eforturi – nu aveau nici o șansă să îndoaie, măcar un pic, pereții de oțel ai navelor. Aceștia au fost eliberați de scafandrii, care au tăiat pereții cu torțe subacvatice. Se „rugau” pentru ajutor prin a lovi pereți navelor cu diferite scule, astfel încât să poată arăta unde se află.
Uneori apele cresc și în viața noastră deoarece suntem prea mândrii sau încăpățânați să cerem ajutor, sau îi gonim pe cei pe care Dumnezeu îi trimite să „ne salveze.”Aici este o promisiune de la Cel care te iubește și nu găsește nici o fericire în suferința ta. „De aceea te roagă orice credincios în timpul strâmtorării. Chiar de s-ar dezlănţui potop de ape multe, la el nu vor ajunge.” (Psalmi 32:6).